Deputatul Cozmanciuc își deschide cabinet parlamentar la Trifești

12.03.2018

Deputatul Cozmanciuc își deschide cabinet parlamentar la Trifești

Zona Romanului este atractivă pentru politicieni. Vineri,  9 martie, un deputat nemțean a anunțat că își va deschide un cabinet parlamentar la câțiva kilometri de Roman, în comuna Trifești.  Cel care a anunțat acest lucru este deputatul Mugur Cozmanciuc, președintele PNL Neamț. Informația a fost transmisă presei chiar de către parlamentar, în cadrul conferinței de presă ce a avut drept subiect principal situația PNL Piatra Neamț (biroul politic al organizației din orașul reședință de județ a fost dizolvat și va fi numită o conducere interimară).

Am intenția, comunicată și Biroului Politic Județean, de a-mi deschide un cabinet parlamentar și în comuna Trifești, adică în jurul datei de 23 martie. Consider că trebuie să mă apropii și mai mult de cetățeni. De asemenea, dat fiind că este o conferință de presă cu o comunicare pur politică pe organizația PNL nu am să intru în alte elemente care privesc poate activitatea mea parlamentară, dar vă transmit pe scurt că există o lege pe care vreau să o inițiez și pe care o aduc acum în discuție pentru a primi, dacă se poate și feedback, și anume rambursarea impozitului pe venit pentru angajatorii cu cel mult 100 de angajați din orașele cu cel mult 100.000 de locuitori, deputat Mugur Cozmanciuc, președinte PNL Neamț

Cabinetul parlamentar al lui Cozmanciuc ar fi al șaselea din zona Romanului. Celelalte cinci sunt ale parlamentarilor care provin din această parte a județului: senator Dan Manoliu (cabinet parlamentar la sediul PSD Roman), deputat Alexandru Rotaru (cabinet parlamentar la sediul PSD Roman), deputat Viorel Stan (a ajuns în Parlament luna trecută, ca urmare a demisiei lui Ioan Munteanu, are cabinet parlamentar la sediul PSD Roman), deputat Laurențiu Leoreanu (cabinet parlamentar la sediul PNL Roman), Iulian Bulai (cabinet parlamentar deasupra TimeOut).

Cât de mult vor avea de câștigat romșacanii de pe urma acestei situații politice aparent favorabile (mai bine de jumătate dintre parlamentarii județului sunt din zonă sau au o legătură cu aceasta), rămâne de văzut. Locuitorii Romanului și a comunelor arondate au mai avut experiența amară a votului acordat unor parlamentari care nu au realizat (aproape) nimic în patru ani de mandat.

Nu este exclus nici ca motivul principal al deschiderii acestui cabinet parlamentar să fie o mai bună monitorizare politică a zonei Roman, nicidecum grija pentru electorat. După cum se știe, la alegerile interne din PNL, Cozmanciuc l-a susținut pe Bușoi la președinția partidului, în timp ce Laurențiu Leoreanu a făcut echipă cu Ludovic Orban, cel care a și câștigat alegerile. Astfel, Leoreanu este acum vicepreședinte al PNL, în timp ce Cozmanciuc trebuie să fie atent la fiecare pas, pentru a nu-și pierde din influență și  autoritate.

Sursă: InRoman