Autostrada Unirii în pragul Centenarului – Președintele PNL Neamț Mugur Cozmanciuc -“ÎMPREUNĂ vom ajunge departe! Din 2019 trebuie să înceapă lucrările! Uniți vom traversa munții!”

03.12.2018

Autostrada Unirii în pragul Centenarului – Președintele PNL Neamț Mugur Cozmanciuc -“ÎMPREUNĂ vom ajunge departe! Din 2019 trebuie să înceapă lucrările! Uniți vom traversa munții!”

Președintele Klaus Iohannis a organizat o ceremonie publică pentru a marca momentul promulgării Legii privind aprobarea obiectivului de investiții Autostrada Iași – Târgu Mureș – „Autostrada Unirii”. Ceremonia s-a organizat în Sala Unirii, a Palatului Cotroceni, și printre invitați s-au numărat președintele PNL Neamț Mugur Cozmanciuc și alături de el au fost deputatul PNL Laurențiu Leoreanu și deputatul USR Iulian Bulai.

Neamțul, unul dintre județele prin care va urma să treacă autostrada care va lega Moldova de Ardeal, de Europa, a fost reprezentat cu cinste într-un moment important, care nu are doar valoare simbolică.
Ne mai despart câteva ore până la momentul în care vom aniversa fix 100 de ani de la Marea Unire, 100 de ani de România! Un veac poate însemna puțin dacă ne luăm după măsurătoarea unor civilizații, dar pe de altă parte 100 de ani pentru o viață de om înseamnă foarte mult. Iar în acest moment aniversar președintele Klaus Iohannis a ieșit public să spună cu determinare că Moldova contează!

În ajunul aniversării Centenarului, am promulgat Legea „Autostrăzii Unirii”. Mesajul este cât se poate de clar: la 100 de ani de la înfăptuirea idealului național, guvernanții au obligația de a face unirea reală. Din acest moment, Guvernul este obligat legal să acționeze pentru a se construi un drum de mare viteză între două provincii istorice, Moldova și Transilvania. Politicienii trebuie să livreze ce au promis și să fie responsabili față de cetățeni, dar și față de viitorul țării noastre. O Românie fără autostrăzi este o Românie condamnată la subdezvoltare”, a declarat șeful statului.

Da, este mai mult decât un gest simbolic, dacă analizăm în perspectiva personajului prezidențial, care de la începutul mandatului a setat clar că nu va fi un președinte jucător, ci unul care în declarațiile publice, atunci când le va avea, va pune clar punctul pe I pentru a marca direcția. Mesajul transmis Guvernului este unul foarte clar: bugetul pe anul 2019 să cuprindă bani pentru începerea construcției Autostrăzii Unirii!

Pentru a se ajunge însă aici au fost făcuți mai mulți pași, pentru că într-adevăr un proiect de anvergură nu se întâmplă peste noapte. După cum se vede nici în câteva luni. Unul dintre primii parlamentari care au vorbit și acționat pentru Autostrada Unirii, în județul Neamț, este președintele PNL Neamț Mugur Cozmanciuc. Ca un politician strâns legat de zona Moldovei a organizat mai multe acțiuni pentru a strânge suportul necesar pentru realizarea proiectului de infrastructură A8.

Interesul meu pentru Autostrada Unirii se leagă de începuturile primului mandat de parlamentar, de mai bine de 6 ani. Ca acesta să devină un proiect concret am încercat să reunesc la aceeași masă mai mulți factori decidenți, ca să avansăm cu acest proiect. În anul 2014 alături de colegii liberali am organizat la Piatra Neamț o primă dezbatere la care au participat președinții Consiliilor județene din regiunea Moldovei, alături de președinții Consiliilor Raionale din republica Moldova. Au mai participat oameni de afaceri și reprezentanți ai Camerei de Comerț și ai societății civile. Cu toții ne-am pus de acord că acest proiect de infrastructură o să ducă la dezvoltarea zonei, la oportunități majore ca cetățenii să trăiască mai bine. Pentru a merge mai departe în 2015 am invitat în Moldova colegii parlamentari din Comisia de Transporturi, am vorbit despre oportunitatea accesării fondurilor europene, am depus amendamente la proiectul de buget în ultimii 3 ani. Fiind conștient de importanța acestui proiect major în 2016 alături de echipa liberală am lansat conceptul Neamț 2020, iar unul dintre pilonii principali prin care văd dezvoltarea județului Neamț era autostrada Unirii. Proiectul legii autostrăzii Moldovei a fost pus pe ordinea de zi datorită efortului parlamentarilor liberali. Drept urmare vreau să le mulțumesc tuturor parlamentarilor care au votat pentru adoptarea acestui proiect de lege. Poate pentru unii pare că ceremonia organizată de președintele Klaus Iohannis este doar un gest simbolic. Nu, nu este așa. S-a făcut drum lung până aici și cu siguranță nu ne vom mulțumi doar cu atât. În câteva zile în Parlament se va dezbate proiectul de buget pentru anul viitor și cu siguranță, dacă nu sunt deja incluși banii pentru autostrada Unirii, vom depune amendament în acest sens. Cred că toți parlamentarii din zona Moldovei, indiferent de culoarea politică, au înțeles că nu ne mai putem ascunde sau că mai putem găsi vreo scuză valabilă, pentru a amâna începerea construcțiilor”, a declarat deputatul PNL Neamț Mugur Cozmanciuc.

Președintele PNL Neamț a ținut să mulțumească societății civile, care a militat activ pentru a susține cauza Moldovei, a autostrăzii care ne va aduce și mai aproape de Uniunea Europeană, de Europa.

Mai mult chiar, pentru a pune presiune pe Guvern să respecte legea, să își respecte promisiunile făcute pentru cei din zona Moldovei, PNL a demarat campania pentru construirea Autostrăzii Unirii, prin care strâng semnături pentru Autostrada Unirii.

În cadrul campaniei PNL pentru Autostrada Unirii se va desfășura și o campanie de strângere de semnături și distribuire pliante de informare, în condițiile în care mobilizarea opiniei publice pentru susținerea construirii Autostrăzii Iași-Târgu Neamț-Târgu Mureș este esențială.

În acest sens, PNL a inițiat petiția publică „Autostrada Unirii cu bani europeni” pentru a determina guvernul României să asigure finanțarea autostrăzii din bani europeni, gratis, fără alte costuri ascunse prin formule de tip parteneriat public-privat. Petiția poate fi semnată la www.pnl.ro/petitieA8.

Nu abandonăm acum, ci din contră, am ajuns atât de departe, deci Moldova își merită cu vârf și îndesat Autostrada Unirii. În pragul zilei de 1 Decembrie, în an Centenar, ridicăm fruntea sus și spunem răspicat: din 2019 vrem să înceapă construcția Autostrăzii Unirii. Am făcut primul pas. Avem lege. Următorul pas, vom traversa munții. Vreau o Românie dezvoltată unitar, unită prin infrastructură, sănătate și educație. O Românie a românilor, indiferent de credință sau națiune.

LA MULȚI ANI, România!

LA MULTI ANI, Români!

LA MULTI ANI, drag jud. Neamț!

Sursă apariție: Ziarul Ceahlăul